Simona Halep și-a etalat o bijuterie de lux. Poate costa 200.000 de euro. Cum arată FOTO

de: Beatrice Dumitru
09 11. 2023
Simona Halep si-a etalat o bijuterie de lux. Poate costa 200.000 de euro. Cum arata FOTO

Simona Halep se află în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2020 și a fost suspendată. Sportiva se antrenează în Dubai și este extrem de activă pe rețelele sociale și, recent, și-a etalat o bijuterie de lux, care poate costa 200.000 de euro. Iată cum arată.

Ce bijuterie a etalat Simona Halep

Simona Halep traversează cea mai grea perioadă din cariera sa, după ce a fost suspendată pentru dopaj. Ea a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, numită roxadustat, și a fost judecată de Tribunalul Sport Resolutions din Marea Britanie, care a decis să o țină patru ani departe de terenul de tenis. Sportiva a făcut apel la TAS și așteaptă începerea procesului.

Deși trece prin momente grele, Simona Halep își ține la curent cei 1.7 milioane de urmăritori cu tot ce este nou în viața ei. Recent, campioană de la Wimbledon și Roland Garros le-a arătat fanilor săi o bijuterie de colecție. Este vorba despre un ceas produs de compania elvețiană Hublot, pentru care românca a fost ambasador timp de șapte ani, și în producție de serie costă aproximativ 25.000 de euro.

Dar pentru vedete care au sau au avut contract cu firma elvețiană, ca Novak Djokovic, Kylian Mbappe, Jose Mourinho sau Usain Bolt, ceasurile care le sunt oferite se apropie de o valoare de peste 200.000 de euro.

Simona Halep și-a etalat o bijuterie de lux. Poate costa 200.000 de euro. Cum arată FOTO

Ceasul Hublot etalat e Simona Halep. Sursa foto. Instagram

”Accesoriul meu preferat”, este mesajul care a însoțit postarea sportivei.

Compania elvețiană a renunțat la contractul cu Simona Halep

Hublot era sponsorul Simonei Halep din 2016, dar după primirea verictului în cazul de dopaj, celebra companie elvețiană a scos-o pe româncă de pe site-ul ei oficial din secțiunea în care apar vedetele sponsorizate.

Pe lângă sumele încasate de la Hublot pentru rolul de ambasador, Simona Halep primea la ocaziile importante și câte un ceas de lux produs de compania elvețiană.

Citește și: Cu cine a fost surprinsă Simona Halep în Dubai: ”Mă simt norocos”

Despărțirea de Hublot a venit după ce Simona Halep fusese părăsită și de alți sponsori, precum Banca Transilvania și Automobile Bavaria Group – filiala din România.

Simona Halep își vinde vila din Snagov

Fostul lider mondial trebuie să stea departe de tenis, dar o duce bine din punct de vedere financiar. Simona Halep ocupă locul trei în clasamentul all-time al banilor câștigați exclusiv în turnee, dar își poate rotunjește conturile și cu banii obținuți pe vila sa din Snagov.

Citește și:I-a distrus numele Simonei. Ce laș este”. Atac fără precedent la adresa lui Mouratoglou, după ce Halep a fost suspendată

Sportiva a scos la vânzare casa în care a locuit cu fostul soț, Toni Iuruc, care are o suprafață de 420 de metri pătrați, piscină, teren de tenis și sală de fitness. Vila dispune de nouă camere, dintre care una a primit o destinație specială, aceea de a găzdui trofeele câștigate de Simona de-a lungul carierei sale.

Simona Halep solicită pentru vilă suma de 4.4 milioane de euro, deși până nu demult ea era evaluată la circa un milion de euro.